Liga râde de Burleanu: confundă pregătirea arbitrilor cu implementarea tehnologiei VAR. Federalii, bănuiți că vor să bage mâna în bugetul pentru introducerea arbitrajului video în Liga 1

Liga râde de Burleanu: confundă pregătirea arbitrilor cu implementarea tehnologiei VAR. Federalii, bănuiți că vor să bage mâna în bugetul pentru introducerea arbitrajului video în Liga 1
VAR poate aduce salvarea în privința arbitrajelor din Liga 1, de multe ori cu greșeli grave
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liga Profesionistă de Fotbal a dat publicității luni un comunicat în care președintele FRF, Răzvan Burleanu, este ironizat pe tema aplicării arbitrajului video. Burleanu a povestit, săptămâna trecută, că federația a demarat deja proiectul VAR înaintea LPF.

ProSport a descoperit ulterior documente care atestă că FRF a refuzat, în realitate, să se implice alături de Ligă în implementarea VAR, pentru ca, apoi, să contacteze pe ascuns firmele internaționale care negociau deja cu LPF venirea în România pentru proiectul „VAR în Liga 1”.
FRF a înființat o comisie internă pentru aplicarea arbitrajului video în Liga 1, dar fără să coopteze organizatorul competiției (LPF) și deținătorul drepturilor TV!

În comunicatul remis presei luni, Liga îl ia peste picior pe Burleanu, suspectat că nu știe diferența între implementarea tehnologiei VAR și procedura de formare a arbitrilor în folosirea arbitrajului video.

Din text mai reiese că Liga este suspicioasă în privința intențiilor reale ale FRF: Burleanu și managerii săi sunt bănuiți că nu urmăresc decât să bage mâna în bugetul alocat implementării tehnologiei VAR.

„Credem că, la nivelul conducerii FRF, există o confuzie”

Redăm comunicatul integral:

„Despre eroii de a doua zi
Și despre corecta informare a iubitorilor de fotbal, în ceea ce privește implementarea tehnologiei VAR, mai ales după cele afirmate în cadrul conferinței de presă susținute de Răzvan Burleanu, prilejuită de ședința Comitetului Executiv din 3 octombrie 2019, Liga Profesionistă de Fotbal ține să precizeze:
1. Credem că, la nivelul conducerii FRF, există o confuzie între Programul de Asistență pentru Implementarea și Aprobarea Tehnologiei VAR (IAAP), care stabilește foarte clar pașii care trebuie parcurși de către organizatorul de competiție, respectiv LPF, pentru implementarea tehnologiei VAR și activitatea de pregătire a arbitrilor VAR, care intră în sarcina asociației naționale, respectiv FRF.

„În mod eronat, Răzvan Burleanu a afirmat că LPF nu va fi parte din protocolul cu FIFA și IFAB”

2. În vederea introducerii tehnologiei VAR, IFAB stabilește obligativitatea încheierii unui acord între organizatorul competiției, FIFA și IFAB. Precizăm din nou că organizatorul competiției Casa Liga 1 este Liga Profesionistă de Fotbal și nu Federația Română de Fotbal. Pentru acest motiv apreciem că un eventual acord în care LPF nu este parte nu respectă condițiile solicitate de IFAB. Astfel că, în mod eronat, Răzvan Burleanu a afirmat că LPF nu va fi parte din protocolul cu FIFA și IFAB. De altfel, orice altă interpretare ar reprezenta o încălcare de către FRF a Legii nr. 5 din Legile Jocului. Acolo se menționează expres că tehnologia VAR poate fi folosită doar dacă organizatorul competiției, în cazul de față LPF, respectă toate cerințele de implementare și a primit un acord scris din partea IFAB și FIFA.
3. Pentru a demonstra adevărul celor prezentate până acum, vă rugăm să observați că și în cazul campionatelor din alte țări, precum Anglia, Spania sau Germania, implementarea tehnologiei VAR s-a realizat tot prin intermediul organizatorilor de competiție, respectiv Premier League, La Liga sau Bundesliga, și în niciun caz prin intermediul federațiilor naționale respective.

Intervenția lui Burleanu, „o neînțelegere” provocată de „refuzul FRF de a comunica transparent și eficient”

4. Este bine ca opinia publică să știe și că, în cadrul unei întâlniri informale care s-a petrecut în ziua de 14 februarie 2019, pe acest subiect, la care au participat din partea LPF Justin Ștefan – Secretar General și Robert Pongracz – Vicepreședinte, iar din partea FRF, Răzvan Burleanu – Președinte și Radu Vișan – Secretar General, toți cei prezenți au convenit ca, în situația în care LPF va identifica resursele financiare necesare, urmează ca FRF să ia, la rândul ei, toate măsurile necesare pentru formarea arbitrilor în sistemul VAR. Am considerat astfel, cu bună credință, că responsabilitățile cu privire la implementarea sistemului VAR au fost clar stabilite.
5. LPF va implementa VAR cu sprijinul deținătorului drepturilor media pentru competiția Casa Liga 1, compania EAD Interactive, sens în care, conform cerințelor IFAB, urmează să fie încheiat un protocol în care se vor stipula obligațiile fiecărei părți, respectându-se toate regulile stabilite în materia tehnologiei VAR. LPF a purtat deja o corespondență relevantă cu IFAB și suntem convinși că intervenția lui Răzvan Burleanu este doar o neînțelegere. Nu ar fi prima, din păcate, determinată de refuzul FRF de a comunica în mod transparent și eficient cu LPF, de-a lungul vremii, pe această temă, respectiv tehnologia VAR.

„Nu vom accepta niciodată ca FRF să dispună, în mod discreționar, de fondurile alocate de Liga Profesionistă de Fotbal pentru acest proiect”

6. De asemenea, este bine să precizăm că nu vom accepta niciodată ca FRF să dispună, în mod discreționar, de fondurile alocate de Liga Profesionistă de Fotbal pentru acest proiect. Dorim astfel ca toate achizițiile să fie făcute cu informarea și acordul tuturor celor implicați în proiectul de implementare a tehnologiei VAR.
În situația în care FRF dorește să achiziționeze o altă tehnologie decât cea identificată deja de către LPF, iar aceasta va implica alocarea unui buget mai mare, vom solicita FRF să aloce diferența necesară pentru efectuarea achiziției.
Subliniem că, și în acest ultim caz, implementarea tehnologiei se va realiza tot prin intermediul organizatorului de competiție, respectiv LPF, precum și al partenerului media, EAD Interactive.
7. Ne bucurăm sincer că, având în vedere disponibilitatea FRF de a implementa tehnologia VAR la nivel național, aceasta va ajunge în curând, sperăm, și la nivelul Ligii a 2-a, unde FRF are calitatea de organizator al competiției.

Tehnologia VAR, disponibilă din play-off-ul actualului sezon, dacă „FRF ne va putea pune la dispoziție arbitri calificați”

8. Ținem să precizăm că implementarea tehnologiei VAR se va putea realiza și în faza de play-off / play-out, în situația în care FRF va putea pune la dispoziție arbitri calificați în sistemul VAR și dacă testarea tehnologiei VAR în conformitate cu regulile FIFA va fi efectuată până la acel moment. În ceea ce privește testarea și aprobarea VAR, îl asigurăm pe domnul Burleanu că acestea se vor realiza în deplină conformitate cu regulile stabilite de către FIFA pentru organizatorul competiției, respectiv LPF.
9. De asemenea, referitor la afirmația că tehnologia VAR trebuie folosită la toate meciurile din cadrul competiției, informăm fanii, și nu doar pe ei, că există campionate europene în care tehnologia VAR este folosită doar la unele meciuri. Încă o dată precizăm că organizatorul de competiții, respectiv LPF, are decizia finală asupra numărului de jocuri la care se va folosi tehnologia VAR, Federația având obligativitatea de a pune la dispoziție, dacă poate face acest lucru, arbitri calificați VAR. Așadar, în măsura în care FRF va putea asigura un număr de cel puțin 14 arbitri specializați, LPF va avea tot interesul să implementeze sistemul VAR pentru toate meciurile disputate în Casa Liga I deoarece integritatea competiție reprezintă pentru noi o prioritate”.

Se introduce VAR în Liga 1. Situațiile în care se aplică arbitrajul video. LPF a făcut marele anunț!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×